În neguri, toamna asta

În neguri, toamna asta, stă să piară.
Se-nclină firul ierbii către glie
Şi mâini de lut, îl trag spre veşnicie,
Sub brazde reci în care plugul ară.

Capitulat-au frunze veştejite,
Lăsând toţi pomii palide fantome,
Ce văduviţi de-a fructelor arome,
Ramas-au sterpi şi cu puteri sleite.

Mâna şi-au dat, în teasc, ciorchini de struguri,
Născând licori din pârguitul bob,
Înfiripat din prea firavii muguri

Ai primăverii ce zâmbea-n scrânciob,
Şi contemplând a cerurilor cruguri,
S-au adăpat isteţ, dar şi neghiob.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O umbră s-a lăsat pe pleoapa zilei

O umbră s-a lăsat pe pleoapa zilei.
Pe orizontu-ndepărtat e sânge.
Un strigăt a icnit pe-un cer ce plânge
Şi-a rupt zăgazul patimii şi milei.

Umbre de arbori rătăcesc tembele.
Tăcerea-n scorburi îngheţând stingheră,
Se-afundă-n pâcla fără frontieră,
Ce a-mpânzit cărările rebele.

Îngerul morţii şi-a pierdut reperul.
De negrul văl s-a liberat durerea.
La porţile infernului, cerberul,

Neputincios să-şi înfrâneze vrerea,
Scurma în tină, îngropând misterul,
Sub colţi rânjiţi abia strunind puterea.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-apasă greu ...

M-apasă greu povara, mă-ncovoaie
Sub talpa timpului nepăsătoare
Şi din miresmele-i otrăvitoare,
Îmi ţese strai sub picurii de ploaie.

Mă rog cu fruntea-n glod şi strânse palme,
Ca ghearele strânsorii să se-ndure,
Să piară spulberate sub secure
Şi să se-ntoarne vremurile calme!

Dar a mea rugă în zadar se zbate,
Iar timpul, parcă vrând să-mi facă-n ciudă,
Tot rătăcind pe drumuri neumblate,

Târşindu-şi paşii-n trecerea lui crudă,
Curge nestingherit şi nu se-abate
Din drumul lui nepăsator de iudă.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând mă strigă

Un gând mă strigă şi tresar din vis,
Cătând să văd prin genele-mi uimite,
Speranţele-mi de fost-au îngrădite,
Sau fost-au alungate în abis.

În vârful degetelor calc tiptil
Şi scormonind în tainic întuneric
Prin care umbre se prefac himeric,
Trec de hotarul sterp, atât de-ostil.

Am izbândit pieptiş printre zăbrele
Cu-n sfâşiat veşmânt, lăsat ca pradă
Şi înşfăcată de-un vârtej de iele,

M-am prin în jocul lor ca-ntr-o tornadă
Şi năruind zidiri de citadele,
Am dezlegat a visului şaradă.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tot gândesc ades

Mă tot gândesc ades cum ne-ntâlnirăm;
Ne-am înţeles din ochi, dintr-o suflare,
Topindu-ne ca ceara-n lumânare,
Când la lumina lunii ne iubirăm.

Te-am sărutat cu patimă fierbinte...
Tu m-ai privit zâmbind copilăreşte,
Cu buze dulci, şoptind dumnezeieşte,
M-ai îmbătat cu-o mie de cuvinte.

O, vino iar copila mea iubită!
Minunea mea cu părul lung, bălai,
Sămânţă în gradina mea-ncolţită,

Îmbobocind ca florile de mai,
De mulţi bărbaţi ai fost mereu râvnită,-
Menirea ţi-e-n grădina mea să stai.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ntoarce, tu, făptură!

Un fluture se pierde încet spre 'naltul cer,
Păşind timid pe urme de nevăzute fire,
Ce toate-ntrepătrunse ţes slavei împletire,
Ca un năvod pe luciul bătrânului eter.

Nu am în piept puterea să-i strig ce rău mă tem,
Că viaţa lui plăpândă se numără în clipe,
Iar zborul lui spre ceruri în zbateri de aripe,
O să îi împlinească al vieţii lui blestem.

Te-ntoarce, tu, făptură, de unde ţi-ai luat zborul!
Sau poate la-nălţime vrei visele să-ţi stâmperi,
Să faci întoarsă calea până nu-i tras zăvorul

Şi-n timp, ireversibil, să n-ai cum să răscumperi
Al vieţii fir, ce stingher, se-agaţă în fuiorul
De vise nemplinite, ce-oriunde poţi să-ţi cumperi.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În poarta toamnei

În poarta toamnei tainic bate vântul,
Strângând în braţe frunze din hogaşe,
Iar ramurile pomilor, golaşe,
În peticit strai i-au vestit debutul.

Ea-şi numără nerăbdătoare rodul
Si turnând vinul dulce în potire,
Închină pentru-a frunzelor nuntire,
Ce-n ceas târziu şi-au acceptat exodul.

Ecoul rătăcind prin văi mai strigă,
Dar glasul lui se pierde în pustie,
Descătuşând şi ultima verigă

Ce păstra vara-n vârf de ierarhie,
Până pumnalul toamnei să se-nfigă
În pieptu-i crud, fără anestezie.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om nestins

[sonet schizo]

e piatra grea sui-n aureolă
şi calea-i plină de nectar sisific
pe-altare gândul către-amor sacrific,
tu dulci absenţe cerni sub stea frivolă...

pe-atunci era doar clipa, timp mirific
acum sunt leaturi, spre-asfinţit gondolă
singurătatea-n sete benevolă
izvorul trist îmi cere să-l purific...

din amintire îţi trimit misivă
că azi spre mâine ţin poveri de-amurg
cu moartea-n ţâţa vieţii, succesivă...

că mă tot nasc în umbre care curg
din veci să car fiinţă pe potrivă

[...] Citeşte tot

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul schizo respirat

Văzduh de vise-a libertate cântă,
Acolo,-n graiul zborului poeme
Se nasc din nunta umbrei din devreme
Şi taină-i cât călăuzire sfântă...

Da'n sacrul tău, femeie, ţin blesteme
Că-n sânge-amor de temniţă se-mplântă
În templul cărnii slava e înfrântă
În coacerea păcatului de geme...

Tavan e Ceru-n dese imprecaţii
Deasupra de-a Pământului odăi,
Ci înapoi de Luntre banii na-ţi-i...!

Ce-i a mormântului tu raclei dă-i,
Curând a piatră-n piept, în respiraţii...
Şi stihul stins aprind în ochii tăi

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Psyche
Comentează! | Votează! | Copiază!

Datori fiind cu-aceeaşi tristă soartă

Când am venit în lumea asta dură,
În casa cu iubire şi speranţă,
Am pus şi rău şi bine în balanţă,
Strivind tăcut fărâmele de ură.

Cei ce au stat în casa mea, la masă,
Primeau lumina din cuvânt de taină,
Pentru a sufletului sfântă haină,
Ca pe un colţ de azimă gustoasă.

Cu ei am stat în nopţi cu lună plină,
Până visarea ce-a bătut la poartă
Cu degetele ei de cavatină,

Ne-a amintit că viaţa e deşartă,
Că am venit şi ne-om întoarce-n tină,
Datori fiind cu-aceeaşi tristă soartă.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!