Sonete.Citatepedia^®.ro

Señora Oriana către Dulcinea del Toboso

O, Dulcinea, dacă mi-ar fi scos o
Măiastră zână-n drum chiar satul care
Ţi-e patrie, din Miraflor pe mare
Veneam să schimb azi Londra pe Toboso.

Lui Don Quijote să-i fi dat chemare,
Să fi putut fi pentru-acel colos o
Icoană-n lupte, inima mi-a ros-o
Dorinţa, vie fără de-ncetare.

De-aş fi scăpat şi eu la fel de castă
Lui Amadís din braţe, cum putut-ai
Cu-al tău curtenitor hidalg Quijote,

Azi n-aş şti ce-i invidia nefastă.
M-ar bucura, nu m-ar jigni, plăcuta-i
Tovărăşie, dând plăcerii cote.

sonet de Miguel de Cervantes din Don Quijote de la Mancha (1605), traducere de Ion Frunzetti
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chefliile muze

O muză este cunoscut,
Că te ajută cu măsură
Dar de-i oferi o băutură,
Eşti scriitorul de temut
De-aceea, grijă n-au avut,
Aceia ce literatură
Făcut-au fără tevatură,
Având şi sponsori la băut.
N-a fost şi nu-i "încetineală",
Carenţe nu sunt în cultură
Precum se vede, nu-i scorneală:
Se face azi literatură
Cu pârâiaşe de cerneală
Şi fluvii mari de băutură.

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Puţin sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine,
Copilul visător de altădată!
Mă simt plutind privirea mea-nsetată
Se pierde-n orizonturi largi, senine.

De-acum, ispititori, în van mai cată
Viclenii ochi... îi ştiu atât de bine!
O, nu mai tremur când mă uit la tine,
Şi azi te iert, căci rana-i vindecată.

Iar visul tău ca pânza Penelopii
Se ţese ziua, noaptea se distramă...
Noian de întuneric ne desparte!

Zădarnic zâmbitoare te apropii,
Şi glasul tău tremurător mă cheamă
Tot mai străină-mi eşti, tot mai departe...

sonet de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe scara omenirii...

pe scara omenirii urcat-am din genune
la naştere şi-n viaţă cobor câte un pic
şi vremilor las vorba s-aud ce au a spune
iar de se-mparte moartea vreau singur s-o despic

călare pe o rază m-ascund de umbra minţii
servindu-mi din cuvinte tăcerea cea mai grea
ca noaptea ce abundă în raiul fără sfinţii
ce-au refuzat să-ntindă stăpânului o stea

mi-e infinitul treaptă şi balustradă clipa
când paşii ce în tremur fac saltul decrepit
spre colţul nebuniei şi-au adormit în pripa
seducţiei fatale... nu-s eu cel toropit

în pântecul hapsânei vom colinda ca racii
şi peste noi de-a pururi vor înfrunzi copacii

sonet de Ionuţ Popa (10 august 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct explodat

Te pierzi de tine şi îţi faci cu mâna.
Natura ta se-ntoarce în natură.
Pe rând eşti casă, prag şi bătătură,
Eşti ziua, luna, anul, săptămâna.

Şi ochii, aparate de sudură,
Cu fulgere de gura ta prind luna,
Cucuta-i dulce, dulce-i mătrăguna
Şi mângâierea frunţii e arsura.

Dezintegrat în picuri şi scântei,
Eşti boarea văii, valul şi busola.
Te-agăţi de munţi, cu brazii, şi eşti stei.

C-un curcubeu ţii cerului cupola...
Şi-n jurul tău tot creşte-aureola,
Ca o explozie de Dumnezeu.

sonet de Marin Sorescu din Ecuatorul şi polii (1989)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!