Sonete recent adăugate
Vă las pe voi să fiți poeți
Vă las pe voi să fiți sofisticați,
Lăsați-mă pe mine cu simțirea.
Mi-e versul vrednic, nu mimez trăirea,
Nu mă complic precum vă complicați.
Refuz să scriu lumii cu-nchipuirea,
Prostind minuțios atâția frați.
Vă place, știu, în fund a fi pupați,
E ceea ce v-aduce împlinirea.
Lectura-n plus nu poate-ascunde golul
Nici de trăiri, dar nici de omenie.
Și chiar și-așa, tot nu mă-ncântă rolul
De-a fi poet. Mai bine poezie.
E drumul clar, dar eu prefer ocolul,
Păstrând distanța de ipocrizie...
sonet de Evelin L. Ș. Andrei din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!
...iar unii nu mai pot să respire de cîtă literatură au înghițit...
Trăire
Ce nostalgii-mi provoci, de nu ai spune,
Că nici n-am apucat să te trăiesc.
Și parcă de o viață te iubesc,
Și parcă m-ai lăsat singur pe lume...
Așa mă simt și-mi pare chiar firesc.
În suflet, umbra ta, mi-a lăsat urme,
Iar inima refuză să-și asume
Al ei avânt naiv copilăresc.
Ceva în mine, încă te mai speră.
Încă îți simt dorința de a-mi fi...
Și nici dorința mea nu-i efemeră,
Căci te visez în fiecare zi
Cu ochii larg deschiși. Ce atmosferă
Mi-aduci în suflet! Nu m-aș mai trezi...
sonet de Evelin L. Ș. Andrei din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căderi
Nu eu v-am cucerit, ci golurile
În care ați căzut din voi, în mine
Împinse tot de hăuri și ruine,
Pentru-a vă lua de bune rolurile.
Sfârșim înfometați de-același bine,
Prădându-ne singuri comorile
Și ne mințim, în timp ce stolurile
De adevăruri, ne devin străine.
Farmecul meu de piatră vă știrbește
Tăișul inimii vi-l compromite.
Veniți doar să plecați și mai orbește
Spre noi genuni ce mintea v-o înghite
Și sufletul naiv vi-l risipește.
Ce armă-am devenit, iar voi ce ținte!
sonet de Evelin L. Ș. Andrei din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adâncire
Un gol imens se-ascunde-n ochii tăi,
Dar ei privesc doar strălucirea-n floare
Și o percep a fi nemuritoare,
Nu iau în seamă-ai timpului călăi.
Nu pot să înțeleagă-a ta visare,
Nu știu c-ascunzi în suflet vânătăi,
Că te-ai împrăștiat pe-atâtea căi...
O știi doar tu. Pe restul nu îi doare.
Ei urmăresc sterila umbră-a clipei,
Pe care, sunt convinși, că o slujești.
Și cum trăiesc în brațele risipei,
Te văd de-al lor și nu ceea ce ești.
Îți plânge inima pe buza râpei,
În care, -ncet, dar sigur, te-adâncești...
sonet de Evelin L. Ș. Andrei din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Semn de întrebare
Vă știu prea bine, căci mă știu pe mine.
Cunosc și luptele, dar și orbirea
Prin care vi se-mpiedică menirea,
Când vă înghit mocirlele din sine.
Eu nu mai țin demult cu omenirea
Și-mi par, din ce în ce tot mai străine
Speranțele că n-ați ajuns ruine
Și nu-mi reneg, nici mie, prăbușirea.
Doar Dumnezeu mai simt că e valabil.
Să fie ăsta semnul de trezire,
Sau o să ne trezim, inevitabil,
Până la ultimul, din amorțire?
Să fie, oare, prea puțin probabil
Să lase Domnul, omul, la pieire?!
sonet de Evelin L. Ș. Andrei din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Asumare
Mă las în voia ta, dar știi tu oare
Cum să întorci o viață rătăcită
Din bezna-i grea unde, împotmolită,
Nu mai răspunde razelor de soare?
Îți pun în palme noaptea mea cumplită,
Fără de scene negre-acuzatoare.
Doar cu speranța prinsă de visare
Și-o inimă de temeri chinuită.
Nu îmi asum în caz c-o să te-nghită
Golul din mine. Nu e doar o stare,
Răceala mea căldura o evită.
Mă las în voia ta la întâmplare.
Îți pun în față-o rană de elită,
Tot ți-a rămas dorința în picioare?
sonet de Evelin L. Ș. Andrei din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Desfrâu
Vorbesc despre iubire-n poezii,
Dar cât îi înțeleg, oare, esența,
Când îmi împart cu-atâtea dependența
De câte sufletul n-ar vrea a ști?!
Începe să m-apese aparența
Și simt că nu mă pot împotrivi.
Încet, inima prinde-a se trezi
Și tot mai clară mi-e acum demența.
Câtă orbire, câte rătăciri...
Sunt fără scuză-n fața fericirii.
Credința mea în falsele-mpliniri,
M-a risipit pe căile pieirii.
Mă iau în coarne-aceste amintiri
Și încă mă expun nenorocirii.
sonet de Evelin L. Ș. Andrei din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploaia...
De la nouă păn-la nouă
Plouă, plouă, plouă, plouă,
Ba cu țîra, ciobănește,
Ba cu fulgere trăsnește,
Ba cu soare, ba cu lună,
Ba frumos așa mai tună
Ploaia asta, ploaie, ploaie
Ba ca ața, ba șiroaie
Ploia asta, așteptată
Ploaia asta, venerată
Pusă ca și noi, pe treabă
Ploaia noastră, basarabă...
sonet epigramatic de Iurie Osoianu (26 mai 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
hal de poezie, cu ba ba -uri
Conjugă-i la trecut
E greu să-i schimbi. Îi schimbă interesul
Chiar dacă pare că-i prostește viața.
N-ai ce să faci, poți doar păstra distanța.
Nu-i vindeci tu, îi vindecă reversul.
Îi știi de-o viață? Mă apucă greața.
Nu înțelegi nimic altul e mersul.
Nu timpul schimbă, omul e perversul.
Într-un final, tot își arată fața.
Nu te mira că nu rămân aceiași,
Căci în esență, nu s-au cunoscut,
Ci doar se-mpiedicau de proprii pași,
În drum spre sinele neprevăzut.
E vina lor că sunt sinucigași...
Nu ezita, conjugă-i la trecut.
sonet de Evelin L. Ș. Andrei din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot ca și voi...
Mi-e împietrirea sânge de reptilă
Și-asemenea îmi pare azi tot omul,
Sau poate că, așa dorește Domnul:
De noi, s-ajungem să ne fie silă.
Mă simt în suflet mic, precum atomul...
Întreaga lume-mi pare instabilă.
Și nu mai văd din cer un strop de milă,
Din ignoranță să ne-alunge somnul.
Tot ca și voi, stăpân sunt peste zile,
Dar beznele îmi domină trăirea.
Mi se reflectă iadul în pupile
Același foc vă domină privirea.
Din cartea vieții noastre smulgem file,
Pe-acelea unde-i scrisă nemurirea.
sonet de Evelin L. Ș. Andrei din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!